Un cuvânt pentru părinții de copii sportivi

Pentru astăzi am ales să mă adresez părinților care au copii care practică un sport.

Dragi părinți, aș dori să vă spun ceva. Ca jucător de performanță ( tenis) am simțit pe pielea mea, dar am văzut și la diverse turnee, influența pe care o aveți asupra copiilor. Și acum mă refer strict pe plan sportiv.

Din păcate, am observat că la noi, la români, există dorința de afirmare și să te lauzi cât de mult cu copilul tău. Nu e un lucru rău, cred că fiecare părinte de pe lumea asta își va lăuda copilul întotdeauna, dar haideți să vedem ce se ascunde în spatele acestui lucru? Se pune presiune foarte mare pe copii, de mici, să aibă rezultate și să facă mare performanță.

Consider că, până la 10-11 ani, copiii ar trebui să facă un sport de plăcere, nu să facă ore întregi de antrenamente pe zi, să îi ducem la turnee peste turnee, să îi exploatăm la maxim. În acest fel, riscăm ca la 15-16 ani să ajungă la o epuizare atât mentală cât și fizică și să le fie foarte greu în viața de zi cu zi, sau chiar să se scârbească și să renunțe la sportul care le-a răpit copilăria.

Încă o problemă majoră pe care am observat-o când participam la turnee internaționale: părinții sportivilor din străinătate au încredere totală în echipa din spatele sportivului și aici mă refer la antrenor, preparator fizic, nutriționist, psiholog.  La noi, așa cum este vorba că „românul se pricepe la toate”, părinții se implică în toate capitolele. Aici intervine o problemă, deoarece nu lăsăm specialiștii să își facă treaba. Intervenim în antrenamente, în psihologie, în pregătire fizică, de parcă am fi făcut toate facultățile și noi știm mai bine decât cei pregătiți special în acele ramuri. Nu degeaba este un antrenor, antrenor, el a făcut o școală axată fix pe acea ramură sportivă, a învățat exact ce și cum trebuie făcut.

Nu sunt părinte încă, dar am observat multe în experiența mea sportivă și aș vrea să vă dau câteva sfaturi care îl vor ajuta pe copilul vostru să crească pe plan sportiv.

Încurajează-l întotdeauna! Indiferent de rezultat, încurajează-l.

După un meci pierdut, ne ajunge supărarea noastră, frustrarea că puteam face mai bine, nu mai trebuie să interveniți cu certuri sau reproșuri, ci din contră, dovediți că sunteți acolo și în momentele mai grele. Nu criticați, nu dați sfaturi, nu comparați! Nu e momentul!

Lăsați profesioniștii să își facă treaba!

Din acest motiv i-ați dus la antrenori, ca să-și facă treaba, așa că nu mai interveniți, pentru că îi încurcați. V-aș sfătui ca o dată pe săptămână să vă interesați de cum stau lucrurile la antrenamente, să „luați pulsul”, să vedeți dacă aveți voi ceva de făcut. Comunicarea între membrii echipei e cheia succesului.

Susține copilul chiar dacă nu e cel mai strălucit!

Nu trebuie să fie locul 1 național sau internațional ca să te mândrești cu el. Fiecare copil are ceva special, fiecare își dorește să fie cel mai bun, dar nu întotdeauna poți câștiga totul. Așa că, mândriți-vă cu ei chiar dacă nu au mari performanțe. Pentru un copil este esențial să știe că părinții lui sunt mândri de el, că nu îl consideră o rușine, deoarece am văzut și astfel de cazuri, iar copiii nu mai aveau deloc încredere în ei. E dureros să vezi copii de 10-11 ani care cred că sunt o povară și că nu sunt buni de nimic, practic le distrugi toată viața. E perioada lor de formare, în care așa cum îi crești și cum le arăți tu prin exemplul personal, așa vor fi toată viața.

Nu pune presiune pe el!

Presiunea asupra unui sportiv îl poate „îneca” de tot. Oricum, fiecare sportiv pune presiune pe el însuși înaintea unui meci, unii mai mare, alții mai mică, depinde de personalitate. Toți au așteptări de la ei, și părinții, și antrenorii. Credeți-mă, chiar dacă nu pune antrenorul presiune pe tine, oricum vei avea o oarecare presiune pentru că vrei să câștigi, să-i arăți că nu lucrează degeaba cu tine.

Nu ii reproșa un meci pierdut!

„Mai bine nu veneai la turneu”; „Da ești prost? Cum joci așa?”; „Cheltui banii degeaba pe tine, și nu văd rezultate”.

Sunt câteva din replicile pe care le-am auzit spuse unor copii la turnee, după meciuri pierdute de aceștia. Și ne mirăm apoi că nu au rezultate! Păi cum să aibă, cu așa stres pe ei? Cum poți să-i spui unui copil că îți irosești resursele pe el degeaba?

Nu uitați, copiii vor vrea întotdeauna să își impresioneze părinții. Îmi amintesc când eram mai mică și veneau ai mei la meciuri, încercam să joc cât mai bine, cât mai spectaculos, ca să fie mândri de mine. După fiecare minge mă uitam la ei parcă să le cer aprobarea. Și culmea, atunci jucam mai rău. Puneam presiune prea mare pe mine. Apoi, am înțeles că ei sunt mândri de mine în primul rând pentru că sunt acolo, pe terenul de joc, pentru că am avut curajul de a mă înscrie la o competiție. Am înțeles că pentru ei era indiferent rezultatul, nu conta dacă eu câștigam sau pierdeam, mă iubeau și mă apreciau la fel de mult. Sigur că se bucurau mult la fiecare victorie, dar nici pierderea unui meci nu o priveau ca pe un mare eșec. Acum, la meciuri, în general tata e prezent la majoritatea, mă mai uit din când în când la el, dar e așa de relaxat că îmi induce și mie o stare de bine și de încredere.

Așa că, iubiți-vă copiii no matter what, susțineți-i întotdeauna, nu puneți presiune suplimentară pe ei. Întotdeauna să fiți lângă ei, să știe că indiferent de situație, pot să vină la voi, să știe că-i iubiți la fel de mult și când câștigă, și când pierd.