
Astăzi vom vorbi despre voluntariat, ce înseamnă, unde se poate face, cine poate face, etc. Am observat, de-a lungul timpului, că există o confuzie în ceea ce privește acest subiect. Așa că m-am gândit să vin cu câteva aspecte în acest sens. Am să vorbesc mai mult despre voluntariatul în domeniul medical, pentru că la asta mă pricep.
- Ce înseamnă să fii voluntar?
Nu voi veni cu o definiție din DEX a cuvântului voluntar, ci doar vă spun că a fi voluntar înseamnă a face ceva pentru alții , fără să fii plătit pentru asta. Practic, faci un lucru folosind din timpul tău, din resursele tale, din pasiune, din dorința de a ajuta, fără să aștepți ceva în schimb.
- Cine poate fi voluntar?
ORICINE 😊 Nu există limită de vârstă, oricine poate fi voluntar, trebuie doar să îți dorești. Chiar dacă nu activezi în domeniul medical, poți să devii voluntar.
- De ce să faci voluntariat?
Dacă ești student în domeniul medical, sau doar ai o pasiune pentru medicina de urgență și vrei să știi mai multe, vrei să ajuți oamenii aflați în necaz, atunci aici este locul tău! Dacă vei urma o carieră în domeniul medical, voluntariatul te ajută enorm de mult, desigur, dacă îți dorești să înveți și dacă îți dai interesul, dacă pui suflet în ceea ce faci. Înveți să faci legături, să pui în practică toată teoria din facultate, înveți cum să abordezi pacientul și multe altele. Pe lângă deprinderile noi și informațiile pe care le acumulezi, crești pe plan personal, te maturizezi, vezi lucruri deosebite și ești înconjurat de oameni care pot produce schimbări pozitive în ceea ce te privește.
În plus, gândește-te cum e să știi că indiferent de situație, indiferent unde ești și cu cine, tu ești pregătit să ieși din situații la limită, tu știi acorda primul ajutor și poți să intervii sigur pe tine. Este cea mai mare satisfacție pe care o poate avea cineva!
- Unde se poate face voluntariat și ce presupune asta?
La această întrebare, am să detaliez puțin mai mult, referindu-mă iarăși la domeniul medical:
- La ISU (Inspectoratul pentru Situații de Urgență). Pe scurt, aici te poți înscrie, parcurgi un număr de cursuri, după care dai examen, iar dacă ești admis vei putea deveni voluntar SMURD, adică voluntar pe echipajele de paramedici -EPA (echipaj de prim ajutor).
- La UPU (Unitate Primiri Urgențe). Aici drumul este în felul următor: te înscrii, faci cursuri, dai examen, iar dacă ești admis devii voluntar în cadrul UPU (aici este inclusă și unitatea de primiri urgențe pediatrice). De aici, dacă vrei și îndeplinești niște criterii (număr de ore la adulți, pediatrie, vechime) poți să te califici pentru examenul de mașină TIM (terapie intensivă mobilă). Pentru examen, vei parcurge la fel cursuri, dai examen și dacă ești admis poți face ture pe TIM. Faptul că ai devenit voluntar UPU nu înseamnă automat că te califici să mergi și pe mașină, dar poți în viitor să faci.
- La Ambulanță. La fel ca la UPU, și aici după înscriere, faci cursuri, dai examen și dacă ești admis devii voluntar pe echipajele de Ambulanță (p.s. poți să cauți articolul ”Ce se întâmplă când sunăm la 112?” pentru a vedea și ce tipuri de echipaje sunt în cadrul ambulanței).
*Mențiune: fiecare din acestea trei sunt individuale, nu poți să fii voluntar concomitent la toate.
- Ce primești dacă ești voluntar?
Experiență. Din start, ești voluntar, adică nu ești plătit. Dar acumulezi experiență, trăiri unice, care te vor ajuta atât în viață, cât și în cariera medicală. De asemenea, cunoști oameni noi și înveți să lucrezi în echipă.
Și primești satisfacția de a ști că intervenția ta poate ajuta pe cineva într-o situație vulnerabilă și uneori, face diferența dintre viață și moarte pentru o anumită persoană.
- Cum este să fii voluntar?
Cred că nu există ceva mai frumos decât să știi că tu ești persoana care intervine în situațiile cele mai disperate ale oamenilor, că tu poți salva vieți.
Aș putea să vă povestesc atât de multe experiențe marcante, atât de multe situații în care împreună cu echipa am salvat vieți, am readus speranță, bucurie, dar aș vrea să mă rezum la faptul că pentru mine, voluntariatul este o parte importantă din viață. Am cunoscut mulți oameni care m-au ajutat să cresc pe plan medical și personal.
Mă simt onorată să afirm că sunt voluntar și că fac parte dintr-o echipă așa de frumoasă.
Sper că am reușit prin acest articol să te fac să înțelegi mai bine ce înseamnă să fii voluntar, dar și să te motivez să încerci și tu dacă îți dorești. De asemenea, pentru orice alte nelămuriri sau detalii suplimentare, sunt aici oricând gata să îți răspund.

Leave a Comment