Despre cum mi-a schimbat viața voluntariatul (1)

Despre etapa voluntariatului din viața mea aș putea vorbi mult și bine, dar am să încerc să sintetizez experiența și lecțiile învățate până acum.

Așa cum am mai povestit și în articolul cu drumul înspre medicină, pasul înspre voluntariat a fost prima pată de culoare după câteva luni foarte dificile pe plan personal.

Ca un mic rezumat.. Ne întoarcem la finalul anului 2016, eram studentă la facultatea de sport și performanță motrică, iar după Crăciun fusesem diagnosticată cu pneumonie, iar la câteva zile după aceea, am avut un incendiu acasă care a fost un moment foarte traumatizant. La scurt timp după aceea am fost internată prima dată în spital cu un diagnostic greu de găsit, cu multe analize, cu multe gânduri și cu psihicul la pământ. A urmat și a doua spitalizare, la scurt timp după prima, pentru o intervenție chirurgicală și o sumedenie de întrebări existențiale despre ce voi face cu viața mea după aceste evenimente( eram sportiv de performanță, cu un program încărcat de turnee și antrenamente). Așadar, una din schimbările și provocările majore pe care le-am primit cu brațele deschise, prin încurajările unui cunoscut care era deja voluntar la ambulanță, a fost de a intra în lumea voluntariatului. M-am înscris la cursuri și după examene am devenit oficial voluntar.

31.07.2017 – (prima poză, stânga sus) Prima tură în calitate de voluntar în cadrul Serviciului de Ambulanță. Îmi amintesc perfect și ziua dinainte în care am stat câteva ore în costum și nu îmi venea să cred că eu port acel costum, tocmai eu, care până atunci și când mergeam la o simplă recoltare de analize leșinam. Noaptea dinaintea primei ture nu am reușit să dorm aproape deloc din cauza emoțiilor și gândurilor despre cum va fi, cum mă voi descurca, ce impact emoțional va fi.

Așadar, a venit ziua primei ture. Am preluat mașina împreună cu asistenta și mă tot gândeam cum va fi primul caz. Nu a trebuit să aștept foarte mult că deja mă aflam în mașină, mergând cu sirenă și girofar spre primul caz. Sentimentul pe care l-am avut în momentele în care am realizat că până în acea zi, toată viața am fost cea care privea ambulanța și se trăgea din calea ei, iar acum a venit momentul în care să fac eu parte din acel echipaj de prim ajutor este de nedescris( 6 ani și mii de ore mai târziu, împărtășesc același sentiment, la aceeași intensitate). Îmi amintesc și acum casa primului pacient, îmi amintesc cu lux de amănunte tot. După primul caz am știut că am ajuns în locul potrivit, iar sentimentul de pace interioară pe care l-am găsit a fost extraordinar. A fost o regăsire a copilului care a spus de la frageda vârstă de 5 ani că va fi medic de urgențe, chiar dacă atunci nu am știut ce înseamnă în totalitate asta.

După acea primă tură, au urmat mii de ore acumulate, ture după ture, zile după zile, cazuri după cazuri.

Din timpul pandemiei am făcut transferul dinspre voluntariatul la ambulanță înspre voluntariatul la UPU-SMURD (unde activez și în prezent) care a marcat o nouă etapă în viața mea, un nou urcuș profesional, o nouă familie.

De la începutul voluntariatului, chiar din prima tură, viața mea s-a schimbat, am primit și încă primesc o mulțime de lecții. Pe lângă partea profesională, despre care vom vorbi mai pe larg în continuare, am primit o mulțime de lecții pe plan personal, care m-au modelat și care m-au făcut să ajung omul de azi. Nu știu dacă voi reuși prin tot ce voi spune în articolele următoare să transmit gratitudinea și mulțumirea pe care o am pentru tot ce înseamnă voluntariatul în viața mea, și pentru toți oamenii care, mai mult sau mai puțin, direct sau indirect au contribuit la modelarea omului și viitorului medic din mine.

În continuare, vor urma două articole, unul care va fi despre partea profesională și modul în care te ajută voluntariatul în viitoarea carieră medicală, iar al doilea despre partea personală, despre cum voluntariatul mi-a schimbat felul de a fi, pot spune chiar și viața.